Este seara. Astept sa se incalzeasca apa ca sa pot face un dus. Imi aprind o tigara si mut de pe Realitatea pe Pro. Sunt happy. Ma uit la brad si rememorez 4 zile in doua secunde.
A fost frumos. La tv e o emisiune, Romanie te iubesc, ‘-eh, astia de la pro cu emisiunile lor…’. Arunc ochii intr-o doara spre tv si …
Cighid – lagarul de exterminare a copiilor cu handicap
Supravietuitorii iadului de la Chighid depun marturie. Adusi din leagane, cu diagnostice grave, copiii cu handicap sever ajungeau aici pe moarte.
In 1990, reporterii de la Spiegel TV surprindeau imagini socante: copii lasati sa zaca in propriile fecale, urlete si sunetul obsesiv al paturilor ruginite ce se loveau de zidurile reci. Acest lagar a adus Romania in fata intregii lumi cu un mare handicap, de care se chinuie si acum sa scape.
Iernile, micutii se inghesuiau unii in altii ca sa nu moara de frig, iar dimineata asistentele ii gaseau acoperiti de promoroaca. (protv.com)
Imaginile sunt groaznice, bantuitoare. Ideea de ansamblu a reportajului este una optimista ; unii copii, oameni maturi acum, depun marturie despre trecut si prezent.
Sunt bine. Amintirile ii tulbura. Dar sunt bine, pentru niste copii trimisi la Cighid catalogati ca fiind ‘irecuperabili’.
Si totusi…’CE BINE ERA PE VREMEA LU’ CEAUSESCU ‘. As fi crezut ca esta imposibil sa mai auzi refrenul asta si totusi… Cei care au dus-o ‘bine’ (e.g. au avut rude care…, si vecini care…, si …ba mie nu mi-a lipsit nimic nu stiu ce tot zice lumea…, si totusi aveai un loc de munca sigur, o casa) ar trebui sa ia in consideratie si ‘aspecte’ de genul celui prezentat mai sus. Poate acestea vor avea o rezonanta mai mare decat problema libertatii cuvantului si a liberei circulatii a informatiei.
Nu mai sunt happy. Nu am cum sa mai fiu happy. Nu cred ca am fost cu adevarat happy vreodat’.
A fost frumos. La tv e o emisiune, Romanie te iubesc, ‘-eh, astia de la pro cu emisiunile lor…’. Arunc ochii intr-o doara spre tv si …
Cighid – lagarul de exterminare a copiilor cu handicap
Supravietuitorii iadului de la Chighid depun marturie. Adusi din leagane, cu diagnostice grave, copiii cu handicap sever ajungeau aici pe moarte.
In 1990, reporterii de la Spiegel TV surprindeau imagini socante: copii lasati sa zaca in propriile fecale, urlete si sunetul obsesiv al paturilor ruginite ce se loveau de zidurile reci. Acest lagar a adus Romania in fata intregii lumi cu un mare handicap, de care se chinuie si acum sa scape.
Iernile, micutii se inghesuiau unii in altii ca sa nu moara de frig, iar dimineata asistentele ii gaseau acoperiti de promoroaca. (protv.com)
Imaginile sunt groaznice, bantuitoare. Ideea de ansamblu a reportajului este una optimista ; unii copii, oameni maturi acum, depun marturie despre trecut si prezent.
Sunt bine. Amintirile ii tulbura. Dar sunt bine, pentru niste copii trimisi la Cighid catalogati ca fiind ‘irecuperabili’.
Si totusi…’CE BINE ERA PE VREMEA LU’ CEAUSESCU ‘. As fi crezut ca esta imposibil sa mai auzi refrenul asta si totusi… Cei care au dus-o ‘bine’ (e.g. au avut rude care…, si vecini care…, si …ba mie nu mi-a lipsit nimic nu stiu ce tot zice lumea…, si totusi aveai un loc de munca sigur, o casa) ar trebui sa ia in consideratie si ‘aspecte’ de genul celui prezentat mai sus. Poate acestea vor avea o rezonanta mai mare decat problema libertatii cuvantului si a liberei circulatii a informatiei.
Nu mai sunt happy. Nu am cum sa mai fiu happy. Nu cred ca am fost cu adevarat happy vreodat’.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu